(Fragmentul video e o captură făcută de mine în timpul plimbării)
După o zi grea, în care am avut câteva discuții în echipa de conducere a comunității, am făcut o plimbare la marginea mării pentru a mai scăpa de povara gândurilor. Nu am reușit să mă gândesc la lucruri minunate pentru a crea o nouă atmosferă în mintea mea. Un singur lucru a început să mi se repete, ca trezit dintr-un cotlon liniștit al memoriei mele: un vers din Psalmul 42, mai exact versetul 7. Dar prefer să redau întregul psalm. Poezia acestui Psalm, dar și speranța care transpiră din el, dincolo de tragicul momentului, m-a ajutat să fiu mai optimist în legătură cu modul în care aș putea fi de folos celor care ar putea avea nevoie de mine în următoarele zile sau săptămâni. Asta pentru că, dincolo de nevoile comunității parohiale, Spitalul Universitar din Southend on Sea a sunat să îmi ceară acordul să fiu în rezervă în caz că va fi nevoie de mine pentru asistență. Iată textul, mai jos:
1. Cum doreşte un cerb izvoarele de apă,
aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!
2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu;
când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?
3 Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte,
când mi se zice fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?”
4 Mi-aduc aminte şi-mi vărs tot focul inimii în mine
când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulţime
şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţumire
ale unei mulţimi în sărbătoare.
5 Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda;
El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.
6 Îmi este mâhnit sufletul în mine, Dumnezeule;
de aceea la Tine mă gândesc, din ţara Iordanului,
din Hermon şi din muntele Miţear.
7 Un val cheamă un alt val la vuietul căderii apelor Tale;
toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine.
8 Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui,
iar noaptea, cântam laudele Lui
şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele.
9 De aceea zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „Pentru ce mă uiţi?
Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare, sub apăsarea vrăjmaşului?”
10 Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia când mă batjocoresc vrăjmaşii mei
şi-mi zic neîncetat: „Unde este Dumnezeul tău?”
11 Pentru ce te mâhneşti, suflete şi gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda;
El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.