Am vrut să încerc și eu cu noi flori în grădina mea. Florile din fotografia de pe săculețul de bulbi arătau fantastic. Am plantat bulbii într-un șir lung pe spațiul dintre patul de iarbă și șirul de mazăre. Târziu, au apărut frunze firave, în formă de panglică. Greu, printre primele două frunze a început să se înalțe o tulpină firavă cu un boboc ascuțit în vârf. Apoi, prima floare. Am descoperit-o dimineața degrabă, când eu udam grădina. Era o floare fantastică. Am dorit să o arăt și soției, dar ea deja plecase de acasă. Urma să se întoarcă până la amiază. La întoarcere, am rugat-o să mă urmeze în grădină ca să îi arăt ceva deosebit. Floarea trecuse deja. Am apucat însă să îi arăt următoarele flori care au apărut.
Pe cât îi este de scurtă viața acestei flori, pe atât de frumoasă este. Aproape că îmi vine să mă întreb de ce atâta investiție de energie să producă o atât de frumoasă floare, dacă are o viață atât de scurtă.
Gândindu-mă la asta în timp ce admiram o nouă floare apărută pe o altă plantă, mi-a venit în minte un vers din Psalmul 8: „Ce este omul ca să-ți amintești de el și fiul omului ca să-ți pese de el?” (versetul 4).
Dacă Dumnezeu a investit atâta frumusețe și energie într-o floare care trăiește câteva ore, ce pot să spun despre o ființă umană? Despre tine, despre mine…