Isus este femeie

Se oprește din conversația pe care o purta cu colega sa de colegiu. Își dă jos rucsacul de pe spate, îl deschide cu mișcări hotărâte și scoate din el un covoraș colorat, cu ciucuri la capete. Cu un gest care amintește de scuturatul preșurilor, îl așterne aproape de unul dintre pereții holului. Dinspre ceafă, trage pe cap un văl. Se pune în genunchi, iar apoi își așează șezutul pe câlcâi și, cu capul plecat, începe să se roage în mijlocul acelui hol gălăgios de colegiu, prin care se scurgeau studenții spre spațiile deschise din jurul clădirii. Era ora amiezii. Era una dintre fetele care în niciun fel nu arăta cât este de credinciosă și ce credință are. A sosit ora de rugăciune și ea s-a așezat să se roage.

– O vezi? E musulmancă. Se roagă cu fața la Mecca. Așa facem noi musulmanii. Și eu sunt musulmancă. Înainte nu am fost.

– Dar ce ai fost înainte? Ce credință ai avut?, întreabă una dintre fete.

– Am fost creștină, dar m-am convertit, pentru că Isus este femeie, a răspuns, folosind multe gesturi, în timp ce privea cu mândrie spre cea care se ruga, ca și cum ar fi fost ea aceea.

– Și deci acum ești musulmancă?

– Da. Eu cred în Mohamed. El este Dumnezeul meu.

Grupul era format din mai multe fete, de diferite religii, etnii și rase. Urmau cursurile de engleză la același colegiu. Unele dintre ele purtau vălul islamic. Una din Siria, tot o musulmancă, uitându-se mirată la ea, simte nevoia să aducă o clarificare.

– Eu știu că în Coran scrie că Isus este unul dintre profeți, nicidecum o femeie. Dacă ai fost creștină, cred că știi că a fost bărbat.

– Da, crede-mă, de aceea m-am lăsat de creștinism pentru că eu nu puteam să cred în Isus care e femeie, continuă convertita.

Mai în spate, mai scundă, având dificultăți în a ține pasul cu colegele ei mai înalte, era o tânără creștină, care, auzind cele spuse, s-a simțit nevoită să facă și ea o precizare.

– Și apoi, din câte știu eu, Allah este numele lui Dumnezeu pentru musulmani, iar Mahomed este profetul său cel mai mare.

Grupul de fete s-a scurs în ritmul râului de trupuri spre exteriorul clădirii.

Fata de pe covoraș continua să se roage în tăcere, iar lângă ea, rezemat de o fereastră, un băiat și-a scos pachetul de mâncare, l-a dezvelit încet, ca și cum ar fi făcut-o cu mult respect, a făcut semnul crucii și a început să muște din feliile de pâine. Era ora prânzului.

(Articol preluat din vechiul blog, publicat în data de 2 ianuarie 2017, Londra)