În ziua de 13 februarie, 2009, pe când încă nu eram căsătorit, scriam pe blogul meu de atunci povestea de mai jos. În același an, în data de 8 august, m-am căsătorit. Am continuat să gândesc ce rol poate avea ziua de 14 februarie într-o relație. E greu să rămâi imparțial, dar nici total lipsit de atitudine critică nu e bine. Iată cam ce scriam acum 11 ani. (Articolul este încă online pe vechiul blog, pe care nu îl mai administrez, pentru că i-am pierdut conturile de acces. În cele din urmă, anul acesta, am hotărât să deschid un domeniu propriu, acesta pe care postez acum.)
„Dragostea pluteşte-n aer…”
„Premii pentru îndrăgostiţi, excursii, cadouri, suprize, căsătorii de o zi, experienţe nebănuite, declaraţii, felicitări, mesaje de copiat, melodii, fragmente video, jucării, totul ca „dragostea să plutească-n aer”. E un produs, e o monedă, o boală, un moft, o modă, o psihoză colectivă, oricum, „dragostea pluteşte-n aer”.
Sunt ceva ani de când totul se „roşeşte” în preajma zilei de 14 februarie, chiar şi preţurile, căci dacă „dragostea pluteşte-n aer” ca o molimă, cine mai e suficient de lucid să gândească şi să selecteze sau măcar să cântărească. E musai, e sărbătoare. Ce fel de sărbătoare?
E „Valentine’s Day” pentru conformişti, majoritari. E „dragobete” pentru naţionalişti sau tradiţionalişti. E „pierdere de vreme” pentru „realişti”. Dar sigur e o psihoză, comercială sau nu, care devine din ce în ce mai evidentă.
Motiv să mai cumperi ceva, motiv să mai oferi ceva, motiv să mai spui ceva, motiv să mai sărbătoreşti ceva. Nu contează, motiv de sărbătoare să fie! Şi dacă e aşa, de ce nu ar fi tocmai dragostea / iubirea un astfel de motiv?
Dar cât de caraghioasă poate fi când îmbracă aceste forme pe care le propune această zi! Prea departe de real ca să fie credibilă şi prea frivolă sau chiar vulgară ca expresie ca să dureze. Oricum e doar o zi. Dar e sărbătoarea dragostei!
Şi pentru că, de ceva vreme avem atâtea de sărbătorit pentru că avem atâtea motive, nici sărbătorile nu mai au valoarea lor, căci sunt aşa de multe. E inflaţie, mon cher! Şi dacă sunt aşa de multe motive de sărbătorit, nici motivele nu mai au aşa valoare. E inflaţie, mon cher! Şi dragostea e un motiv, dar dacă e doar motiv de încă o sărbătoare ca toate celelalte – cadouri, cuvinte pe măsură, gesturi comerciale, întâlniri, declaraţii, cuvinte de sărbătoare, atitudini doar de sărbătoare, toate acestea valabile doar de sărbătoare – şi pentru că sunt atâte motive, ce valoare mai are? Putem sărbători orice. E tot inflaţie, mon cher! Dar nu ăsta-i baiul! Dagostea, ce valoare mai are? Oricum se poate cumpăra, amaneta, promite veşnic (la căsătoria de sărbătoare), dar numai pentru o zi.
În rest… o altă dragoste, care nu e sărbătoare sau nu se manifestă ca cea de sărbătoare… e ceva ce se pierde printre alte preocupări, trăiri şi aspiraţii, dar, cel puţin, atunci, mai are valoare: ne încălzeşte, ne întăreşte, ne face să sperăm, să ne regăsim, să ne angajăm, să ne ajutăm… şi nu doar pentru o zi.
Până la urmă, dragostea adevărată este din ce în ce mai scumpă pentru că se găseşte din ce în ce mai rar. Poate dacă s-ar putea cumpăra de „Valentine’s Day” sau, mă rog, „dragobete” ar fi mai accesibilă…
Oricum, chestia asta cu sărbătorea sau sărbătorile dragostei e atât de siropoasă şi idioată, încât produce scârbă şi mai că ne şi porovoacă să căutăm un alt cuvânt, pentru a nu confunda, care să desemneze adevărata dragoste. Şi chiar alte gesturi, alte…”