Ioan 19:25b-37
După agitația din timpul drumului spre locul răstignirii, din timpul urcării sale pe cruce și momentele ce au urmat imediat, când unii își băteau joc de Isus, textul pe care tocmai l-am citit din Evanghelia după Ioan ne prezintă un moment de liniște grea, ceva ce pare a fi un balans între calm și disperare.
Durerea profundă suferită de Isus, dar și cei apropiați, care îl văd murind, ar putea tenta cititorul să creadă că există disperare, o disperare atât de profundă încât nu are cuvinte pentru a se exprima și de aceea pare a fi o atmosferă de calm. Dar cuvintele lui Isus, adresate mamei sale și ucenicului care stătea lângă cruce, ne oferă o cu totul altă perspectivă.
Este vorba de acel „aici este al tău / a ta” (sau în traducerea românească a Bibliei „Iată”, text pe care l-am transpus în „Aici este al tău / a ta”), repetat și pentru Maria, și pentru discipol. Este un dialog care detensionează situația, rupe izolarea celor prezenți acolo, izolare provocată de suferință. Isus spune fiecăruia că „este al / a cuiva”. Isus este fiul Mariei. Maria este mama lui. Ioan este discipolul lui Isus. Discipolul este fiul Mariei. Maria este mama discipolului. Toți sunt ai lui Dumnezeu care oferă un sacrificiu din iubire, nu pentru izolare. Iubirea unește. Păcatul, răul izolează.
În simplitatea sa, acest dialog dintre Isus și Maria, dintre Isus și Ioan este dialog de pură speranță: nimeni nu e singur. Suntem aici împreună și cu noi este Dumnezeu.
Unii istorici spun că încă din Evul Mediu timpuriu, alții spun că începând cu secolul al șaisprezecelea, bisericile vorbitoare de engleză și bisericile care au o tradiție comună cu ele numesc duminica a patra a Postului Mare „Mothering Sunday”.
Bisericile cu tradiție latină o numesc „Duminica Laetare”, luând această denumire de la primul cuvânt pe care preotul îl rostea în timp ce intra în altar pentru a începe celebrarea Sfintei Euharistii. Este un cuvânt luat din Isaia, capitolul 66, versetul 10, prin care profetul invita Ierusalimul să se bucure căci a sosit timpul binecuvântării.
Dar să ne întoarcem la tradiția noastră.
Astăzi, numele de „Mothering Sunday” creează puțină confuzie. Dar nu este vorba de ziua dedicată femeii, ci mamei și pentru ceea ce înseamnă maternitate în general. Este vorba de cine suntem, de unde venim, care sunt originile noastre, cine sunt ai noștri.
În această duminică, oamenii se întorceau să viziteze biserica unde au fost botezați și unde au crescut. Acolo își întâlneau cunoscuții, uneori membrii ai familiilor extinse, vecini de demult.
Asta la nivel individual. La nivel de comunitate, comunități întregi mergeau să viziteze biserica care a stat la baza creării noii lor comunități. Era un moment în care se redescopereau legăturile și originile, rădăcinile.
În ambele situații, atât la nivel individual, cât și comunitar, biserica origine purta numele de biserica mamă.
Oamenii își reaminteau locurile lor de origine, biserica lor de origine. Își reîmprospătau convingerea că nu sunt singuri, nu sunt izolați în existența lor, oriunde s-ar afla.
De aceea, serviciile liturgice erau foarte frumos pregătite, iar florile aduse la biserică erau un simbol al bucuriei și sărbătorii.
Cred că deja ați primit un plic cu semințe de Marigold și un flyer cu câteva explicații.
Vechii galezi foloseau gălbenelele pentru a prezice vremea, știind că gălbenele deschise vor aduce vreme bună. Se credea, de asemenea, că păstrarea unui ghiveci cu gălbenele într-o gospodărie cu o relație furtunoasă ar crea un mediu liniștit.
Există o legendă conform căreia Mama lui Isus a folosit gălbenele ca bani și astfel primii creștini i-au pus flori de gălbenele la picioarele ei în loc de monede ca ofrandă, ca respect.
Cuvintele lui Isus, semnificația denumirii acestei duminici, tradițiile legate de această duminică și simbolistica plantei și florilor de gălbenele, toate la un loc ne vorbesc de același lucru: există motive de speranță, pentru că nu suntem uitați, izolați, dar Dumnezeu este cu noi, atâția oameni sunt cu noi, iar acolo unde este comuniune există speranță, ca în această duminică: speranță pentru comunitatea noastră și pentru fiecare dintre noi, în parte. Să nu uitați de semințele de gălbenele.
(Preot Bernard Noghiu, Prittlewell, Southend on Sea – 13 Martie 2021)